Francois Hollande susține, condiționat, aderarea țărilor balcanice la UE

Francois Hollande susține, condiționat, aderarea țărilor balcanice la UE
Publicat: 26/07/2013, 11:22
Actualizat: 29/03/2019, 11:00

Președintele Franței, Francois Hollande, a dat asigurări țărilor balcanice, cu ocazia reuniunii de la Brdo pri Kranju (în apropiere de Ljubljana), că este alături de ele în parcursul european, subliniind însă că trebuie să îndeplinească o serie de condiții, în principal în materie de stat de drept.

„Prima condiție este să aplice reforme, reforme economice în vederea aderării la UE, dar și reforme politice, instituționale, reforme privind statul de drept”, a declarat Hollande, conform AFP, în cursul unei conferințe de presă organizată împreună cu președintele sloven, Borut Pahor.

„A doua condiție pe care trebuie să o îndeplinească toate țările din regiune este reconcilierea, cooperarea regională”, a adăugat președintele Franței.

„Dacă litigiile nu vor fi soluționate, dacă nu se va ajunge la stabilitate, nu poate exista securitate și nici integrare în Europa”, a insistat Hollande.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
A avut un ciob de sticlă înfipt în ficat, timp de nouă ani. Cum a...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani